Proiectul de extindere a acestei capele a pornit de la o provocare delicată: nevoia comunității de a avea un pridvor funcțional, fără a compromite însă valoarea artistică și spirituală a picturii exterioare existente.
Dematerializarea ca gest de conservare
Soluția noastră a fost una de o transparență radicală. Am propus construcția unui pridvor realizat integral din sticlă, inclusiv la nivelul acoperișului. Prin această abordare, noua adiție se „dematerializează”, devenind aproape invizibilă în raport cu structura istorică.
- Transparență totală: Lumina naturală continuă să scalde pereții pictați, iar trecătorul poate admira fresca în întregime, ca și cum nicio barieră nu s-ar interpune între el și sacru.
- Protecție discretă: Sticla oferă adăpost în fața intemperiilor, îndeplinind rolul practic al unui pridvor tradițional, dar cu un limbaj vizual minim invaziv.
O prezență tăcută: Amenajarea spațiului exterior
Amenajarea spațiului din jurul capelei a fost concepută ca o extensie a spațiului liturgic în natură, un loc de reculegere care respiră odată cu parohia.
- Pilonii de lemn – martori ai credinței: Am punctat perimetrul capelei cu o serie de stâlpi din lemn de dimensiuni variate, care evocă siluete umane abstracte. Aceștia nu sunt doar elemente de delimitare, ci reprezintă o comunitate spirituală încremenită într-un gest de reverență.
- Metafora „Rugăciunii neîncetate”: Înălțimile diferite ale stâlpilor simbolizează diversitatea generațiilor care au trecut și vor trece pe aici, toți uniți într-o rugăciune continuă. Ei sunt „oamenii de lemn” care rămân acolo permanent, vegheind capela și pictura ei, transformând curtea într-un spațiu unde dialogul cu divinitatea nu se oprește niciodată, nici chiar atunci când biserica este goală.
- Materialitate și spirit: Alegerea lemnului – un material care „lucrează” și îmbătrânește natural – subliniază caracterul viu al credinței și legătura organică dintre om, creația sa și divinitate.
Picura este realizată de Ioan Șoldănescu
